Trece vremea

Am asteptat cu nerabdare seara de Craciun cand colindele au un farmec aparte. Spun asta pentru ca la noi colindatorii au venit mereu in ultima saptamana. I-am primit pe toti, dar aseara am simtit cu adevarat ca fara ei nu ar exista aceasta magie greu de descris in cuvinte.
Aveam nevoie de prezenta lor si pentru ca de un timp petrec aceasta seara doar cu sotul meu. Baiatul s-a casatorit, are familia lui, planurile lor in care noi avem un locusor micut, asa cum cred ca e normal. Asa am fost si noi la randul nostru.
E greu sa fii parinte! De cum apare copilul te straduiesti sa-i dai tot, sa faci in asa fel incat sa-i fie bine. Vin sarbatorile, faci bradul, gatesti... cu gandul tot la el, ii urmaresti reactiile...Fereasca Domnul sa vezi vreun nor pe chipul lui ca intri in panica. Ce are, ce nu-i in regula? Apoi creste, pleaca la facultate, se casatoreste si te trezesti ca nu prea mai ai pentru cine face ceea ce faceai de obicei! Ai ramas in doi in cel mai fericit caz!
Cam trist tonul meu, nu? Asta e! Copiilor mei (baiatului si nurorii) le plac calatoriile si cand au putin timp liber pleaca. Aseara ne-au sunat din Oman sa ne ureze Craciun fericit. Am intrebat daca au tot ce le trebuie, daca nepotica e bine, daca...
Telefonul a fost cel mai frumos dar pe care l-am primit noi! Vedeti cum te obisnuiesti sa te multumesti si cu putin?
Acum regret ca nu am mai multi copii. Poate...ar fi unul si pe aproape!
Dar sa nu-l mânii pe Dumnezeu! Îi multumesc pentru tot ce mi-a dat si îl rog sa aiba grija de copiii pe care-i am in orice vreme si oriunde s-ar afla!