O poezie minunata!

Am gasit pe blogul lui Simion o poezie deosebit de frumoasa. Am primit acceptul lui, asa ca...cititi, va rog!

Când sunt copiii noştri mici,
Noi pentru ei suntem TĂTICI.
Ce gingaş e şi sună bine:
-TĂTICULE, mi-e dor de tine!

Dar anii trec şi, deodată,
Tu nu mai eşti TĂTIC, eşti TATĂ.
Chiar şi aşa tot sună bine:
-TATĂ, îmi este dor de tine!

Ei cresc, nu le mai eşti pe plac,
Din TATĂ, tu, devii BABAC!
Şi vorba sună trist şi gol:
-BABACULE, mai dă-mi un pol!

Dar viaţa e un foc de paie
Şi vrei – nu vrei, ajungi TATAIE…
Iar vorba ta în râs e luată,
TATAIE, ia mai las-o baltă!

Şi-n anii care-ţi mai rămân,
Te vor numi doar… ĂL BĂTRÂN.
Iar vorba lor te năuceşte:
BĂTRÂNE, ce-ţi mai trebuieşte?

-Copile, tu să ai ştiinţă,
Am fost un tată cu credinţă!
Şi din puţin, de-a fost să fie,
Eu am răbdat şi ţi-am dat ţie!

-Să-mi faci, te rog, o bucurie,
Şi să-mi zici ca-n copilărie,
La cimitir când vii la mine,
-TĂTICULE, mi-e dor de tine!

*autor necunoscut (folclor)-uşoară adaptare a textului!