Translate

vineri, 3 septembrie 2010

Tabara de matematica Voineasa (I)

Ca in fiecare an o parte din profesorii de matematica din orasul nostru au organizat o tabara de matematica la Voineasa si cum sotul a avut mai multi copii m-a luat si pe mine sa-l ajut.
Cazarea s-a facut la hotelul Lotru (doua stele romanesti). Prin urmare nu am avut nici un fel de pretentii. Stiam ce ne asteapta: mobilier vechi de pe vremea "impuscatului", grupuri sanitare cu chiuvete, cazi, vase de toaleta ce puteau fi folosite cu ceva retinere, personal amabil.
Ceva nou: au inlocuit lifturile cu unele "mai destepte". Chiar ne-am bucurat fiindca in anii trecuti aveam emotii cand copiii se urcau in ele.
Hotelul are 6 etaje si in momentul sosirii noastre nu avea mai mult de 10 turisti, deci personalul a fost foarte bucuros ca am ocupat doua nivele. Si pentru noi a fost convenabil deoarece copiii nu sunt foarte cuminti si mai fac nazdravanii, iar in alte conditii nu am fi fost primiti cu ei.
Masa a fost servita la restaurantul Lotru, care in anii trecuti avea si orchestra. Acum, cand nu s-a dat nici un bilet pentru tratament de catre stat si statiunea e pustie, si-au pierdut locul de munca si "artistii".
Mancarea a fost destul de buna si suficienta, dar copiii nostri sunt foarte mofturosi:unii nu mananca ciorba (ma gandesc ca mamele fiind foarte ocupate nu mai gatesc si copiii mananca doar ce gasesc pe la chioscuri!), altora nu le place carnea...
Am stat pe langa ei si nu i-am tot indemnat.Cu chiu cu vai luau cateva linguri. La cateva ore de la masa dadeau iama prin cofetarie si isi luau tot felul de produse nesanatoase. Mare lucru nu am putut face in aceasta privinta, mai ales ca unii parinti ii sustineau prin telefon.
Voi continua sa scriu despre acest subiect intr-o postare viitoare.

8 comentarii:

  1. Asa este, copiii din ziua de azi aproape ca nici nu mai stiu ce e aia ciorba. O sa ajungem ca americanii, sa consumam doar hamburgeri!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mare pacat de ciorbitza ....
    mie imi place tare mult !!!
    Si de "verishoare",si de "pasolica".
    Trebuia sa vin sa le fac pofta !!!
    ha ha ha !!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Geocer - Cred ca am luat din lumea larga tot ce e mai rau!

    RăspundețiȘtergere
  4. Pansydra - doar cu pizza daca venea aveai sanse sa le faci pofta!

    RăspundețiȘtergere
  5. HA HA HA !!!
    Cred si eu ...si mie imi place pizza !!!
    PUPICI ....esti o EROINA !!!

    RăspundețiȘtergere
  6. Pansy - sunt un om obisnuit care se straduieste sa faca viata altora mai usoara. Nu am prea multe rezultate, dar daca reusesc sa luminez o persoana, sunt si eu fericita!

    RăspundețiȘtergere
  7. stiti cumva cand se va organiza tabara anul acesta?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu stiu sigur, dar de obicei se organizeaza la sfarsitul lui august-inceputul lui septembrie. Cand se va stabili o data precisa voi scrie pe blog.

      Ștergere

Premiu de la Elena Marin - Alexe

Premiu de la Elena Marin - Alexe
Multumesc mult!

Premiu de la Geanina

Premiu de la Geanina
Multumesc frumos! Si eu il daruiesc tuturor celor care intra pe blogul meu. La multi ani!