Translate

duminică, 7 octombrie 2012

Copilaria...atunci!

Ieri, am mai prins un an in buchetul vietii. Privind in urma, cred ca cea mai fericita parte a vietii a fost copilaria, o copilarie fara telefon mobil, fara calculator, fara tablete...., dar cu multi prieteni si tovarasi de joaca. Daca in timpul zilei eram ocupati cu muncile in gospodarie la care s-au adaugat mai tarziu scoala, temele..., serile erau ale noastre.
Primavara vara si toamna jucam oina. Bateam si prindeam mingea ca niste "profesionisti" ce eram! Strigatele noastre se auzeau pana departe. Alergam de mancam pamantul, incat, sositi acasa, atipeam la masa. (Cati dintre copii mai stiu azi oina? Eu am incercat sa-i invat, dar nu "a prins"!)
Iarna venea randul patinelor, schiurilor si, spre disperarea parintilor, chiar al ghiozdanelor, care alunecau grozav pe gheata in drum spre casa.
In serile lungi citeam. Nu aveam prea multe carti, dar le imprumutam de la unul la altul sau de la bibloteca de la caminul cultural. Si, cum eram premianta (na, ca ma laud!),  primeam la sfarsitul  anului un teanc destul de mare de carti (nu cumparate de parinti, ca azi, ci daruite de scoala!) Aveam ce citi vara, cand treburile gospodaresti erau   terminate.
Vedeti, nu spun nimic de televizor pentru ca nu insemna prea mult pentru noi, copiii. In shimb imi amintesc cu placere serbarile scolare cu cantece, dansuri, piese de teatru...
Minunate erau intrecerile culturale intre comune la care participa toata suflarea, de la cei mai mici la batrani.  Noi aveam un cor care era imbatabil, datorita unui inimos invatator ( fost luptator in al doilea razboi mondial) care, culmea, stia sa faca de toate: dirija, canta la vioara, ne-a invatat sa facem poze, ne-a predat fizica, dar nu numai teorie ci pe viu, in sala in care era aparatul de proiectie de la care seara ne dadea filme, ne-a invatat sa  ingrijim plantele si , cum spunea Creanga, ne-a invatat "multe altele, de care aminte nu-mi mai aduc, dar care au ramas intiparite in suflet ca seminte care eu incoltit mai tarziu". Acestui om ii datorez faptul ca am devenit dascal, dar recunosc smerita ca nu am putut fi atat de buna ca el oricat m-am straduit!

10 comentarii:

  1. La mulţi-mulţi ani, cel puţin la fel de frumoşi, lipsiţi de griji şi de fericiţi ca cei din copilăria pe care ai descris-o!
    Frumoasă şi liniştită copilărie am mai avut... uneori mi-e milă de copiii de azi... deşi pare că au atât de multe, le lipseşte atât de mult !
    La mulţi ani şi sănătate!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mie imi pare rau de copilasii de azi. Lipsa jocului in aer liber le-a sters bujorii din obrajori! Sunt din ce in ce mai firavi si mai vulnerabili in fata bolilor. Mare pacat!

      Multumesc pentru urari !

      Ștergere
  2. La multi multi ani, cu multe impliniri, cu sanatate.Sa te bucuri de urmasii urmasilor tai, asa cum scrie Scriptura.

    RăspundețiȘtergere
  3. "Nu aveam prea multe carti, dar le imprumutam de la unul la altul sau de la bibloteca de la caminul cultural." Rareori mai auzim pe cineva făcând ceea ce ai scris.

    Îţi mulţumesc pentru tot, Marada!

    Doar bine de la noi.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ne-ai arătat o picătură din sufletul tău, Marada.
    LA MULŢI ANI, BINECUVÂNTAŢI DRAGA MEA!

    RăspundețiȘtergere
  5. Te rog să mă ierţi.

    Îţi dorim tot binele din lume, sănătate maximă, să te bucuri de cei dragi, nimic nu este mai important.

    La mulţi ani, om frumos!

    Geanina şi Cristian

    RăspundețiȘtergere
  6. Sunteti o persoana sincera si curata la suflet, asa cum va fost copilaria in acel sat cu mirifice jocuri si serbari scolare.
    Nu tineti sa-i multumiti cu orice pret pe cei ce va scriu pe blog.
    Mai intai de toate corectitudinea. Ar fi bine daca ar intelege toti
    ca un copil are nevoie de ambii parinti, chiar daca acestia sunt despartiti. Eu cunosc o persoana care doreste ca tatal sa creasca si sa educe fetita, iar ea fetita sa afirme "eu ii iubesc pe mama si pe concubinul ei". Si pentru ca fetita nu o face o ameninta cu executori judecatoresti ca si cum dragostea ar fi prevazuta in vreun articol de lege. Stiti cine sunt, dar pentru ca unii au facut pe prostii si au compus eseuri despre anonimi, declar ca sunt Codita Nicolae tatal fetitei Codita Ana Maria, pe care o am prin hotarare judecatoreasca spre crestere si educare. Mama ei, pana nu demult pe prima pagina a blogului afirma cat de mult il iubestea fetita pe comcubinul ei.
    La indelungi rugaminti ale fetitei mama inlatura inscrisul, dar fata s-a marit si vrea adevarul pana la capat, mama sa stearga toate mincinile de pe blog,ori macar sa ii posteze comentariile. Mama refuza
    iar fata rfuza notiunea de mama.Adevarul e la miloc, dar daca inte bine si rau distanta e infinita , mijlocol nu mai exista. Infinita este rautatea unei mame care-si sacrifica fiica pentru un iubit.

    RăspundețiȘtergere
  7. Domnule Codita, va rog sa nu mai postati pe blogul meu comentarii referitoare la relatiile dintre dumneavoastra si fosta sotie. Blogul meu nu se vrea o tribuna de lupta, iar eu nu sunt omul in masura sa va judece pe dumneavoastra sau pe doamna. Cu alte comentarii,legate de postari, sunteti bine-venit.

    RăspundețiȘtergere

Premiu de la Elena Marin - Alexe

Premiu de la Elena Marin - Alexe
Multumesc mult!

Premiu de la Geanina

Premiu de la Geanina
Multumesc frumos! Si eu il daruiesc tuturor celor care intra pe blogul meu. La multi ani!