Cel mai frumos dar

Cel mai frumos dar pe care l-am primit a fost o... dudă!  Da,o dudă de la nepoţica mea, în condiţiile în care în dud nu mai rămăseseră decât două dude la care se putea ajunge. Micuţa mă auzise înainte că  eram dezamăgită că am pierdut ocazia să mănânc dude ( nu am mai avut timp în ultima vreme să trec pe la cuscru şi fructele care-mi plac atât de mult s-au trecut) iar când am ajuns în grădină a luat singura dudă la care a ajuns şi mi-a dat-o mie. M-am întins şi am ajuns la cea de-a doua , am luat-o şi i-am spus că am găsit şi eu, prin urmare să mâncăm fiecare câte una. Nu a vrut sub nici o formă să cedeze şi n-am avut încotro. Am luat duda din mânuţa care se întindea insistent către mine.  
Nu i-am simţit gustul! Mi-au dat lacrimile, dar m-am întors...să nu mă vadă...